My angel

Capitolul 12 (partea a ll-a)
Carlisle pov.


O vedeam pe Esme framantandu-si mainile de emotie. Miscarile bruste ii raspandeau mirosul prin toata incaperea. Nu eram absolut deloc atras de sangele ei, si al nimanui dealtfel, dieta "vegetariana" si autosugestia m-au ajutat sa inving monstrul ingrozitor...acum, sunt tot un monstru, dar unul ce-si ignora instinctele, ce a invatat sa se hraneasca cu sangele animalelor, ce-si doreste sa fie acceptat de familia sa.
Sub chipul inexpresiv, ascundeam temeri, sperante...imi doream sa ma poata iubii din nou si frumoasa mea fiica, si rebelul meu fiu...
Cum vor reactiona oare copii mei? Ce vor crede, vazandu-ma dupa mai bine de trei ani? Cum vor asimila teribila veste.
Tatal lor e vampir... o creatura deplorabila, un monstru, care condus de egoism, a batut la usa sotiei sale, implorandu-i iertarea. Dar oare, Rosalie si Edward, vor putea vedea dincolo de chipul palid, rece, trupul incredibil de puternic? Il vor vedea pe tatal lor?
- Se aude ceva, dragule? sopti dulcea mea sotie.
Vocea ei m-a facut sa tresar. Am asteptat ingrozit sa ajunga Rosalie, masina ei era aproape,o auzeam...m-am asezat langa Esme, asteptand-o pe fiica mea.
Nu mai puteam face nimic altceva, copiii mei vor decide.
-E aici, am spus.
Esme a oftat, vizibil emotionata.
Rose ajunsese, pasea grabit pe alee, scari...veranda...
- Mama, am ajuns, spuse ea deschizand usa.
- Aici scumpo, Esme mi-a zambit incurajator.
Cand a intrat in living, socul din privirea ei ma lasat fara grai.
- Mama...e, e tata, spuse privindu-ma intens.
- Rosalie, am spus, eu...
Tipa, ducandu-si mana a gura apoi. Daca puteam plange, sigur acum o faceam. Reactia fiicei mele trezea in mine, o durere crunta. Vroiam sa pot spune ceva, sa o strang in brate...ca un tata obisnuit, fara teama de a o rani. Stiam ca le pot face rau involuntar, o simpla strangere de mana ar zdrobi oasele degetelor... Dar, din privirea ei citeam respingerea. Asteptam inevitabilul, intotdeauna am stiut ca nu ma vor accepta.
- Eu, mama, spune-mi te rog ca nu visez, cuvintele ei mi-au redat speranta, e oare posibil, ma va accepta?
- Scumpo, e tata, putin diferit, dar el este.
In clipa urmatoare, Rose era langa mine, plangand.
- Fiica mea, frumoasa mea Rosalie.
- Tata, chiar tu esti.
Mi-a atins fata cu varful degetelor, simtind textura dura si rece a pielii mele, asa cum eu simteam caldura si moliciunea atingerii ei. Imi era usor sa ignor instinctele de pradator, acum, cand fiica mea ma strangea in bratele ei calde. Mirosul ei, imi era familiar, dar arsura din gat era prezenta. Usor de ignorat totusi.
- Dar cum e posibil, adica...esti palid, rece...ochii.
In timp ce Rosalie incerca sa inteleaga ce se intampla, motocicleta lui Edward se auzea pe sosea. Era aproape.
Am deschis gura sa-i explic lui Rose, cand am auzit o bubuitura. Edward. Fiul meu avusese un accident.
M-am blocat instantaneu, Esme si Rosalie ma priveau inmarmurite.
Nu trecusera decat cateva secunde.
- Edward...a cazut, a intrat in ceva, am soptit, privindu-le.
- O, nu, Edward, nu! tipa Esme.
Vocea imi era ingatuita, nu ma mai puteam misca. Nu as suporta ca fiul meu sa pateasca ceva. Fara sa stau pe ganduri, am urcat-o pe Esme in spate, iar pe Rosalie in brate. Am alergat cat de tare am putut. Simteam miros de sange...sangele lui Edward. Stiam asta.
Un rau de lacrimi n-ar fi de ajuns, o mie de lovituri repetate, insasi moartea...nu m-ar fi durut asa de tare, cum ma doare ceea ce vad.
Edward, zacea plin de sange, pe asfalt. Nu era nimeni langa el.
- Oh Dumnezeule! Striga Rose alerand spre el.
Esme, plangea, stergandu-i fruntea de sange.
Durerea era prea mare...ii auzeam inima batand slab, am scos telefonul si am chemat o ambulanta. De ce? De ce acum ma uit la fiul meu cum se lupta sa supravietuiasca...fara sa pot face ceva. De ce monstrul din mine inca ravneste la mirosul sangelui. De ce nu-mi pot ajuta fiul?
Pentru ca sunt vampir. Si de aceea nu pot face nimic sa-l ajut, mirosul sangelui, combinat cu arsura din piept, ar putea, intr-o secunda sa-mi demoleze autocontrolul...
Mi-am lasat trupul sa se piarda printre copaci, in timp ce sirenele ambulantei se auzeau tot mai aproape...
--------------------------------------------
Medicii din spital ma cunosteau, tot personalul stia ca eu sunt mort, asa ca am fost nevoit sa stau inchis in casa, sau ascuns in copaci, cand familia mea era la spital.
Au fost doua zile extrem de lungi...ma chinuia enorm gandul ca Edward nu are sanse de supravietuire, durerea fiicei si sotiei mele ma vlaguia...dar un singur lucru este de nesuportat...cererea pe care Esme si Rose mi-au facut-o: transformarea lui Edward in vampir...
Stiam ca nu va supravietui, stiau si ele, dar cum sa-mi condamn fiul? Ii salvez trupul in schimbul sufletului?
Va intelege ca asta e singura sansa? Ne va uri?
Mii de ganduri m-au chinuit...avalansa de motive, date de Rosalie, durerea lui Esme...lacrimile lor...au luat decizia in locul meu....
---------------------------------------

Nu am cerut explicatii in legatura cu plecarea. Am auzit vag despre asta...nici nu conta pentru mine acum...
Tot ce stiam este ca, odata ajunsi in Alaska, fiul meu va deveni vampir.
Zborul a fost tacut. Fiecare dintre noi reflecta asupra a ceea ce a fost si ce va fi...
Rosalie suferea emorm...fusese nevoita sa renunte la Emmet, la prieteni...la viata fericita pe care o avea. Plangea langa fratele ei, langa mama ei.

- E timpul Carlisle, spuse Esme mangaindu-i fruntea fiului nostru.
Ajunsesem in casa unde eu am locuit pana ce am fost capabil sa ma intorc in Forks. E o casa mica, ascunsa intre brazii mari ai padurii, ferita de locuitorii din Denali.
M-am apropiat de patul unde fiul meu zacea inert, mangaindu-i pentru ultima data pielea moale si calda. Apoi, m-am apropiat de gatul lui, muscand, raspandind in corpul lui venin...
Ma luptam cu o infinita dorinta. Sangele, sangele fiului meu. Am reusit insa sa ma opresc...am lasat o cantitate suficienta de venin in trupul lui. Venin ce, timp de trei zile l-a chinuit enorm, l-a schimbat usor, l-a ars...l-a facut sa urle, sa strige, sa implore moartea.
Durerea era prea mare, ii stapanea mintea si corpul, dar, cu toate astea clipa de clipa il imploram sa ma ierte...stiam ca, acum, cand transformarea era aproape de final auzea mai clar, intelegea ceea ce-i spuneam.

Nu mai dura mult.
Se zvarcolea din cauza veninului, inca cateva minute si va deveni vampir.
Am continuat sa ii vorbesc, sa ii implor iertarea pentru infernala durere la care il supusesem.
- Edward, te rog! Edward te rog, iarta-ma fiule!
Ce il rugam? Sa ma ierte ca l-am condamnat? Ca i-am rapit sufletul? Ca am facut din el un monstru?
Nu mai voiam nici un minut in care fata lui crispata de durere sa ma mai bantuie. Nu mai voiam asta.
- Carlisle! Mai dureaza mult? sopti Esme.
Eram scarbit de mine. Intreaga mea familie sufera, si, nu-i pot ajuta...
Ii auzeam inima dandu-si ultimele batai, mai erau doar cateva secunde...se va trezi in curand.
Am permis ca Esme si Rosalie sa ramana aici, bazandu-ma pe puterea ce-o capatasem in urma transformarii in vampir...
Pot influenta, schimba...anula, deciziile oricui doresc, aflat in apropiere. Acea persoana face ceea ce eu vreau, orice...Asa am sa fac cu fiul meu, voi decide in locul lui ca, mirosul sangelui, mamei si al surorii sale nu este deloc interesant, nu il atrage...
- Edward!
Vocea mi se stingea, asteptand sa deschida ochii. Nu puteam suporta asta.
- Fiule, o sa fii bine. Ma auzi, Edward? Te iubesc.
Cum puteam sa ii spun ca il iubesc cand era pe cale de a deveni un mostru infricosator cu ochii rosii. Cum?
- Edward…sopti Rosalie.
Se auzi o ultima bataie a inimii sale...Transformarea luase sfarsit.
M-am concentrat sa-l fac sa ignore arsura si setea ce le simtea acum.
Asa cum ma asteptam, a deschis brusc ochii...erau devastator de...rosii, calmi, atenti. A intors brusc privirea spre mine, oare ce crede acum?
- Tata, chiar esti aici? Nu am avut halucinatii? spuse el cu o voce atat de moale, ca o catifea...ca a unui inger.
- Da sunt aici – acum si pentru eternitate.
- Ma arde...gatul...
- Fiule, trebuie sa vorbim, a trebuit sa...oh, Edward...fiule tatal tau este vampir, acum si tu...sopti Esme plangand.
Il vedeam cum incearca sa ramana calm, incredibil...
Se scurgeau cateva minute...probabil acum incerca sa asimileze vestea, era totusi ciudat de calm pentru un vampir nou-nascut, eu nu am fost asa...
- Vreti sa taceti o secunda? Vreau sa ma gandesc.
Am ramas uluit, la fel si Esme si Rose.
Nu vorbisem absolut deloc, nici unul dintre noi...
- Fiule, nu am spus nimic, il vedeam cum se incrunta, cum pare socat.
Intr-o miime de secunda se intoarse spre Rosalie.
- Nu sunt nebun Rose.
Am inghetat...e oare posibil? Edward citeste ganduri? O alta explicatie nu exista, vampirii nu se imbonlavesc, nu inebunesc...
- Dar nu am spus nimic, murmura Rosalie socata.
- Edward, auzi ceea ce gandim noi fiule? Le auzi acum pe mama si Rosalie? am spus apropiindu-ma de el.
- Ce tot spui acolo, adica eu sunt vampir? Am puteri magice?
- Da Edward, era singura solutie, iarta-ma....scuzele sunt inutile acum, stiu...
- Unde este Bella?
Intrebarea lui m-a surprins, ce as putea sa-i raspund?
Suspinul lui Esme l-a facut sa fie nelinistit, isi muta privirea de la unul la celalalt, luand pozitia de atac in fata mea.
M-am concentrat sa il fac sa uite ca e nervos, sa ignore setea, pregatindu-ma sa il imobilizez in cazul in care ma va ataca.
- Unde e Bella mea? Strigatul sau ii arata adevarata durere, nu setea conta acum pentru el, ci ea...Ingerul lui...