Capitolul 12 (partea a ll-a)
Carlisle pov.


O vedeam pe Esme framantandu-si mainile de emotie. Miscarile bruste ii raspandeau mirosul prin toata incaperea. Nu eram absolut deloc atras de sangele ei, si al nimanui dealtfel, dieta "vegetariana" si autosugestia m-au ajutat sa inving monstrul ingrozitor...acum, sunt tot un monstru, dar unul ce-si ignora instinctele, ce a invatat sa se hraneasca cu sangele animalelor, ce-si doreste sa fie acceptat de familia sa.
Sub chipul inexpresiv, ascundeam temeri, sperante...imi doream sa ma poata iubii din nou si frumoasa mea fiica, si rebelul meu fiu...
Cum vor reactiona oare copii mei? Ce vor crede, vazandu-ma dupa mai bine de trei ani? Cum vor asimila teribila veste.
Tatal lor e vampir... o creatura deplorabila, un monstru, care condus de egoism, a batut la usa sotiei sale, implorandu-i iertarea. Dar oare, Rosalie si Edward, vor putea vedea dincolo de chipul palid, rece, trupul incredibil de puternic? Il vor vedea pe tatal lor?
- Se aude ceva, dragule? sopti dulcea mea sotie.
Vocea ei m-a facut sa tresar. Am asteptat ingrozit sa ajunga Rosalie, masina ei era aproape,o auzeam...m-am asezat langa Esme, asteptand-o pe fiica mea.
Nu mai puteam face nimic altceva, copiii mei vor decide.
-E aici, am spus.
Esme a oftat, vizibil emotionata.
Rose ajunsese, pasea grabit pe alee, scari...veranda...
- Mama, am ajuns, spuse ea deschizand usa.
- Aici scumpo, Esme mi-a zambit incurajator.
Cand a intrat in living, socul din privirea ei ma lasat fara grai.
- Mama...e, e tata, spuse privindu-ma intens.
- Rosalie, am spus, eu...
Tipa, ducandu-si mana a gura apoi. Daca puteam plange, sigur acum o faceam. Reactia fiicei mele trezea in mine, o durere crunta. Vroiam sa pot spune ceva, sa o strang in brate...ca un tata obisnuit, fara teama de a o rani. Stiam ca le pot face rau involuntar, o simpla strangere de mana ar zdrobi oasele degetelor... Dar, din privirea ei citeam respingerea. Asteptam inevitabilul, intotdeauna am stiut ca nu ma vor accepta.
- Eu, mama, spune-mi te rog ca nu visez, cuvintele ei mi-au redat speranta, e oare posibil, ma va accepta?
- Scumpo, e tata, putin diferit, dar el este.
In clipa urmatoare, Rose era langa mine, plangand.
- Fiica mea, frumoasa mea Rosalie.
- Tata, chiar tu esti.
Mi-a atins fata cu varful degetelor, simtind textura dura si rece a pielii mele, asa cum eu simteam caldura si moliciunea atingerii ei. Imi era usor sa ignor instinctele de pradator, acum, cand fiica mea ma strangea in bratele ei calde. Mirosul ei, imi era familiar, dar arsura din gat era prezenta. Usor de ignorat totusi.
- Dar cum e posibil, adica...esti palid, rece...ochii.
In timp ce Rosalie incerca sa inteleaga ce se intampla, motocicleta lui Edward se auzea pe sosea. Era aproape.
Am deschis gura sa-i explic lui Rose, cand am auzit o bubuitura. Edward. Fiul meu avusese un accident.
M-am blocat instantaneu, Esme si Rosalie ma priveau inmarmurite.
Nu trecusera decat cateva secunde.
- Edward...a cazut, a intrat in ceva, am soptit, privindu-le.
- O, nu, Edward, nu! tipa Esme.
Vocea imi era ingatuita, nu ma mai puteam misca. Nu as suporta ca fiul meu sa pateasca ceva. Fara sa stau pe ganduri, am urcat-o pe Esme in spate, iar pe Rosalie in brate. Am alergat cat de tare am putut. Simteam miros de sange...sangele lui Edward. Stiam asta.
Un rau de lacrimi n-ar fi de ajuns, o mie de lovituri repetate, insasi moartea...nu m-ar fi durut asa de tare, cum ma doare ceea ce vad.
Edward, zacea plin de sange, pe asfalt. Nu era nimeni langa el.
- Oh Dumnezeule! Striga Rose alerand spre el.
Esme, plangea, stergandu-i fruntea de sange.
Durerea era prea mare...ii auzeam inima batand slab, am scos telefonul si am chemat o ambulanta. De ce? De ce acum ma uit la fiul meu cum se lupta sa supravietuiasca...fara sa pot face ceva. De ce monstrul din mine inca ravneste la mirosul sangelui. De ce nu-mi pot ajuta fiul?
Pentru ca sunt vampir. Si de aceea nu pot face nimic sa-l ajut, mirosul sangelui, combinat cu arsura din piept, ar putea, intr-o secunda sa-mi demoleze autocontrolul...
Mi-am lasat trupul sa se piarda printre copaci, in timp ce sirenele ambulantei se auzeau tot mai aproape...
--------------------------------------------
Medicii din spital ma cunosteau, tot personalul stia ca eu sunt mort, asa ca am fost nevoit sa stau inchis in casa, sau ascuns in copaci, cand familia mea era la spital.
Au fost doua zile extrem de lungi...ma chinuia enorm gandul ca Edward nu are sanse de supravietuire, durerea fiicei si sotiei mele ma vlaguia...dar un singur lucru este de nesuportat...cererea pe care Esme si Rose mi-au facut-o: transformarea lui Edward in vampir...
Stiam ca nu va supravietui, stiau si ele, dar cum sa-mi condamn fiul? Ii salvez trupul in schimbul sufletului?
Va intelege ca asta e singura sansa? Ne va uri?
Mii de ganduri m-au chinuit...avalansa de motive, date de Rosalie, durerea lui Esme...lacrimile lor...au luat decizia in locul meu....
---------------------------------------

Nu am cerut explicatii in legatura cu plecarea. Am auzit vag despre asta...nici nu conta pentru mine acum...
Tot ce stiam este ca, odata ajunsi in Alaska, fiul meu va deveni vampir.
Zborul a fost tacut. Fiecare dintre noi reflecta asupra a ceea ce a fost si ce va fi...
Rosalie suferea emorm...fusese nevoita sa renunte la Emmet, la prieteni...la viata fericita pe care o avea. Plangea langa fratele ei, langa mama ei.

- E timpul Carlisle, spuse Esme mangaindu-i fruntea fiului nostru.
Ajunsesem in casa unde eu am locuit pana ce am fost capabil sa ma intorc in Forks. E o casa mica, ascunsa intre brazii mari ai padurii, ferita de locuitorii din Denali.
M-am apropiat de patul unde fiul meu zacea inert, mangaindu-i pentru ultima data pielea moale si calda. Apoi, m-am apropiat de gatul lui, muscand, raspandind in corpul lui venin...
Ma luptam cu o infinita dorinta. Sangele, sangele fiului meu. Am reusit insa sa ma opresc...am lasat o cantitate suficienta de venin in trupul lui. Venin ce, timp de trei zile l-a chinuit enorm, l-a schimbat usor, l-a ars...l-a facut sa urle, sa strige, sa implore moartea.
Durerea era prea mare, ii stapanea mintea si corpul, dar, cu toate astea clipa de clipa il imploram sa ma ierte...stiam ca, acum, cand transformarea era aproape de final auzea mai clar, intelegea ceea ce-i spuneam.

Nu mai dura mult.
Se zvarcolea din cauza veninului, inca cateva minute si va deveni vampir.
Am continuat sa ii vorbesc, sa ii implor iertarea pentru infernala durere la care il supusesem.
- Edward, te rog! Edward te rog, iarta-ma fiule!
Ce il rugam? Sa ma ierte ca l-am condamnat? Ca i-am rapit sufletul? Ca am facut din el un monstru?
Nu mai voiam nici un minut in care fata lui crispata de durere sa ma mai bantuie. Nu mai voiam asta.
- Carlisle! Mai dureaza mult? sopti Esme.
Eram scarbit de mine. Intreaga mea familie sufera, si, nu-i pot ajuta...
Ii auzeam inima dandu-si ultimele batai, mai erau doar cateva secunde...se va trezi in curand.
Am permis ca Esme si Rosalie sa ramana aici, bazandu-ma pe puterea ce-o capatasem in urma transformarii in vampir...
Pot influenta, schimba...anula, deciziile oricui doresc, aflat in apropiere. Acea persoana face ceea ce eu vreau, orice...Asa am sa fac cu fiul meu, voi decide in locul lui ca, mirosul sangelui, mamei si al surorii sale nu este deloc interesant, nu il atrage...
- Edward!
Vocea mi se stingea, asteptand sa deschida ochii. Nu puteam suporta asta.
- Fiule, o sa fii bine. Ma auzi, Edward? Te iubesc.
Cum puteam sa ii spun ca il iubesc cand era pe cale de a deveni un mostru infricosator cu ochii rosii. Cum?
- Edward…sopti Rosalie.
Se auzi o ultima bataie a inimii sale...Transformarea luase sfarsit.
M-am concentrat sa-l fac sa ignore arsura si setea ce le simtea acum.
Asa cum ma asteptam, a deschis brusc ochii...erau devastator de...rosii, calmi, atenti. A intors brusc privirea spre mine, oare ce crede acum?
- Tata, chiar esti aici? Nu am avut halucinatii? spuse el cu o voce atat de moale, ca o catifea...ca a unui inger.
- Da sunt aici – acum si pentru eternitate.
- Ma arde...gatul...
- Fiule, trebuie sa vorbim, a trebuit sa...oh, Edward...fiule tatal tau este vampir, acum si tu...sopti Esme plangand.
Il vedeam cum incearca sa ramana calm, incredibil...
Se scurgeau cateva minute...probabil acum incerca sa asimileze vestea, era totusi ciudat de calm pentru un vampir nou-nascut, eu nu am fost asa...
- Vreti sa taceti o secunda? Vreau sa ma gandesc.
Am ramas uluit, la fel si Esme si Rose.
Nu vorbisem absolut deloc, nici unul dintre noi...
- Fiule, nu am spus nimic, il vedeam cum se incrunta, cum pare socat.
Intr-o miime de secunda se intoarse spre Rosalie.
- Nu sunt nebun Rose.
Am inghetat...e oare posibil? Edward citeste ganduri? O alta explicatie nu exista, vampirii nu se imbonlavesc, nu inebunesc...
- Dar nu am spus nimic, murmura Rosalie socata.
- Edward, auzi ceea ce gandim noi fiule? Le auzi acum pe mama si Rosalie? am spus apropiindu-ma de el.
- Ce tot spui acolo, adica eu sunt vampir? Am puteri magice?
- Da Edward, era singura solutie, iarta-ma....scuzele sunt inutile acum, stiu...
- Unde este Bella?
Intrebarea lui m-a surprins, ce as putea sa-i raspund?
Suspinul lui Esme l-a facut sa fie nelinistit, isi muta privirea de la unul la celalalt, luand pozitia de atac in fata mea.
M-am concentrat sa il fac sa uite ca e nervos, sa ignore setea, pregatindu-ma sa il imobilizez in cazul in care ma va ataca.
- Unde e Bella mea? Strigatul sau ii arata adevarata durere, nu setea conta acum pentru el, ci ea...Ingerul lui...

ANUNT!!!
Sriu un nou fic: 'STROPI DE FERICIRE INTRE RAURI DE LACRIMI'
Descrierea e gata, astept parerile voastre...kisses.
Link'ul: http://sfrl-fanfic.blogspot.com

Povestea mea...si a lui Alex...

Zodia: fecioara

Aş vrea: sa pot sterge toata suferinta si durerea cu un zambet...

Păstrez: amintirea primului sarut.

Mi-aş fi dorit: sa pot zbura.

Nu-mi place: sa fiu mintita, mai ales de persoanele importante din viata mea.

Mă tem: de moarte.

Aud: sunetul facut de ploaie.

Îmi pare rău: când supăr pe cineva, cand imi descarc furia pe persoane nevinovate...

Îmi place: sa stau pe intuneric si sa-mi las mintea sa exploreze...

Nu sunt: atat de rece pe cat par.

Dansez: nu...

Niciodată: sa nu urci pe motor fara casca si echipament special.

Par: greu de multumit si aroganta...uneori.

Plâng: des, mai mereu.

Nu-s întotdeauna: atenta la detalii...esentiale uneori.

Nu-mi place de mine: când resping lumea exterioara dormitorului meu.

Sunt confuză: când cineva ma priveste insistent.

Am nevoie: sa inteleg ca totul are un rost, ca viata ne ridica si ne coboara...

Ar trebui: să gandesc pozitiv.

Dacă eram un anotimp eram: vara.

Dacă eram o lună, eram: august...

Dacă eram o zi a săptămânii, eram: duminica...

Dacă eram un animal marin, eram: delfin, sunt atat de inteligenti.

Dacă eram un animal de uscat, eram: o caprioara.

Dacă eram o virtute, eram: modestia.

Dacă eram o planetă, eram: Pluto...e departe...si rece.

Dacă eram un lichid, eram: o lacrima, pe obrazul unui Inger.

Dacă eram o piatră, eram: jad.

Dacă eram un metal, eram: aur.

Dacă eram o pasăre, eram: acvila.

Dacă eram o plantă, eram: trandafirul.

Dacă eram o stare a vremii, eram: ploaia.

Dacă eram un instrument, eram: pianul.

Dacă eram un sentiment, eram: iubirea.

Dacă eram un sunet, eram: sunetul valurilor sparte la mal.

Dacă eram un cântec, eram: 'Te puedo escuchar', Anahi.

Dacă eram un film, eram: 'Twilight'...dar si 'A walk to remember'...

Dacă eram un serial, eram: 'Tehnici esentiale de supravietuire', daca e serial...

Dacă eram un oraş, eram: Tokyo

Dacă eram un gust, eram: dulce-amar.

Dacă eram o aromă, eram: cea de vanilie.

Dacă eram o culoare, eram: negru...e atat de elegant...

Dacă eram o parte a corpului, eram: ochii.

Dacă eram un personaj de desene animate, eram: Dexter.

Dacă eram o formă, eram: cerc.

Dacă eram un numar, eram: 3.

Dacă eram o maşină, eram: prefer motocicletele dar, Golf GTI, e ok.

Dacă eram o haină, eram: o rochie de in...alba.

Nu am primit de la nimeni leapsa, dar e o chestie super...am scris pentru a va arata o parte din personalitatea mea...
Acum va scriu povestea mea de iubire cu Ingerul meu...

Aveam 15 ani...o pustoaica plina de energie, pasionata de motoare, viteza...imi placeau serile cand se strangeau toti prietenii in fata blocului si vorbeam despre...orice...De obicei baietii veneau cu motoarele si noi, fetele animam serile cu tinute sexy si rasete...
Intr-o seara, un amic a venit cu alti doi baieti, i-a prezentat ca fiind frati, Alex si Mihai. Alex avea 17 ani, iar Mihai 19...mi s-au parut de treaba... In fine, au urmat alte seri, Mihai a adus-o pe iubita lui...si Alex nu mai venea, eram ciudat de nervoasa, nu stiam atunci de ce. Cand mi-am facut curaj sa intreb ce e cu el de nu vine, Mihai a spus "Ei...nu poate neglija pe nici una dintre cele...doua, sau trei iubite"...m-am blocat, doar am inganat un "oh" si am ramas tacuta...era ciudat, ma simteam dezamagita, cand l-am vazut prima oara parea plictisit si atent...atent la detalii, studia in amanunt totul, si de cateva ori l-am surprins fixandu-ma cu privirea minute intregi...eram flatata, stiam ca e frumos, al dracu' de frumos...dar trei, adica...totusi. Alex era inalt, suplu, avea corpul bine lucrat, nu pachetele de muschi, dar suficient, parul negru si cret, fata fina...si ochii...oh ochii...verzi, o nuanta minunata, verde crud. Arata minunat, el brunet, cu ochii aceia, visul oricarei femei...visul meu in orice caz.
Au urmat seri in care venea, ne tatonam reciproc pana cand mi-a spus, "auzi Oana, fara sa lungim ceva ce va avea cu siguranta acelasi rezultat, vrei sa iesi cu mine"...oau, am ramas fara cuvinte, "unde", i-am spus..."pai, ma gandeam la o plimbare...", "fara motor" spuneau prietenii nostri dandu-si coate. Eu il priveam sperand sa inteleg daca totul chiar se intampla, el a zambit si m-a luat de mana...de atunci, asa au fost trei ani...de vis, ne iubeam mult, la inceput eram geloasa pe fetele ce i se ofereau pe tava, dar...cu timpul am inteles ca pe el nu-l interesau...deloc, ma iubea...mult.
Un an ne intalneam ori pe la mine, ori la el, dar apoi s-a mutat la mine acasa, oricum eu stateam singura, intr-un apartament mare. Parintii nostri ne-au sustinut atat moral, cat si financiar. Atunci mi-am si inceput viata sexuala, el a fost primul barbat din viata mea. Singurul.
La 18 ani, Alex a primit de la parinti (si ai mei si ai lui) o motocicleta Kawasaki Ninja, era minunata, verde cu negru...a indragit-o mult. Totul era perfect...mergeam la munte,la mare...eram tot timpul impreuna.
In iulie, anul trecut am fost la mare...Era o seara calda, el era obosit, nu drumul era cauza, din cate imi povestise el manevrarea unui motor necesita multa concentrare si incordare, am ajuns in fata casei si i-am zis sa intram. Dar a refuzat, avea cateva cadouri pentru parintii lui si se simtea vinovat ca nu petrecea suficient timp cu ei. Atunci un sentiment ciudat m-a cuprins…era teama, nesiguranta…groaza, stiam ca ma port prosteste, si i-am zambit, nu vroiam sa creada ca sunt atat de paranoica. A pornit motorul si un fior mi-a taiat pieptul. Zambetul de “noapte buna” mi-a iesit ca o grimasa…m-a sarutat si mi-a spus “Te iubesc”, i-am raspuns si eu mecanic, eram prea tulburata…apoi a spus: “Noapte bună îngerule. Îmi pare rău…” si a accelerat…fara sa-si puna casca insa…am strigat “Casca Alex…” dar nu am auzit decat motorul indepartandu-se. Am intrat in casa incercand sa imi revin, eram singura, deci nu aveam cui sa-i impartasesc acel sentiment. Mi-am facut un dus scurt si eram gata de somn…apoi a urmat un telefon…Alex avusese un accident…cazuse… era in coma profunda. Fratele lui a venit si m-a luat la spital...eu, eram in stare de soc...
Au urmat 2 zile de agonie, apoi…s-a intors in Rai. Invinuit de accident a fost...el, dar nu cred ca un proprietar de Bmw, beat, dar cu bani...era prea lucid cand l-a lovit in plin...asta e, coruptia din Romania, o mita consistenta pentru o viata.
L-am iubit si il iubesc mai presus de orice. Apropiatii mei o numesc “iubire bonlava” dar e oare bonlava iubirea pentru un Inger? Pentru singura fiinta ce mi-a fost alaturi in orice moment? Pentru cel ce imi aducea cate o floare…cel ce nu m-a jignit nici in gluma? Nu…eu nu cred ca e…e ai mult ceva ce am nevoie, nu as fi capabila sa ma trezesc dimineata fara sa-i multumesc lui Dumnezeu ca mi-a trimis un inger…chiar si pentru trei ani doar. Mi-a lasat amintirile totusi…un lucru bun intr-un abis negru…
Si da…viata e o tarfa de ultima speta, cu care ai de ales insa…Poti folosi, ori nu prezervativ. Eu am ales sa nu-l folosesc…si iata rasplata ei. Scuzati-mi cuvintele…dar asa consider eu rahatul asta numit “VIATA”…
A trecut aproape un an de atunci…un an de suferinta, durere… eram doar eu si durerea mea. Nu am trecut nici acum peste asta, rana mea e inca vie, sangereaza si e departe de a sa vindeca. In acest timp m-am izolat, nu am facut nimic, doar am scris "My angel", am vazut ca-mi place...si am de gand sa mai scriu inca un fic...
Sper ca nu v-am plictisit...

Capitolul 12 (prima parte)
Bella pov.

Simteam cum, totul se naruie in jurul meu, viata, viitorul, fericirea...mi se scurg printre degete...cu fiecare clipa ce trece se risipeste si palatul de cristal ce-l creasem alaturi de Edward in jurul iubirii noastre...
Il priveam in tacere, cum, sta nemiscat pe patul de spital, si inca nu credeam ca el...ca e baiatu' meu acesta.
Vedeam cum, fiecare clipa ce trece, il seaca...cum viata ii paraseste trupul infrant, conectat la aparate ce-l fortau...ce-l mentineau...
Era asa de doua zile...nu a deschis ochii nici o secunda, nu a reactionat...
Doua zile in care am stat langa el...i-am vorbit, i-am descris tot ceea ce inseamna pentru mine...noptile de pasiune, diminetile in care ma trezeau sarutarile lui, zlele de vis ce mi le-a oferit...totul, de cand a patruns in viata mea si pana in prezent...
Dar el nu-mi raspundea...
Unde e zambetul ironic si jucaus ce-i lumina chipul, acum palid si patat de rani? unde-i scanteia focului verde din ochii sai, acum inchisi? unde-i sunt suvitele de bronz, acum acoperite de bandaje?
- Unde esti tu iubitul meu...mult prea iubitul meu Edward? am soptit cu vocea ragusita.
Cum poate Dumnezeu sa mi-l ia, cum poate fi curmata viata sa? ma intrebam obsesiv...
Aproape de rasarit, oboseala m-a infrant. Am stiut asta din primul moment...stiam pentru ca era o lumina puternica in jurul meu, ceva ce nu vezi niciodata in Forks, si pentru ca Edward imi zambea timid din umbra unui cedru, ce deschidea padurea intunecoasa.
- Edward, am soptit intinzand mana spre el.
Ii vedeam acum fata chinuita, devastata de suferinta la auzul vocii mele. L-am strigat inca o data, dar aceeasi liniste persista...
Usor pasii l-au purtat spre adancul padurii, inlantuindu-ma cu aceeasi privire pustiita. Incet, ochii mei il zareau tot mai greu...tot mai departe, dar abia atunci am resimtit schimbarea...lumina sa preschimbase in intuneric, un intuneric sumbru...Stropi reci ma loveau fara incetare.
- Edward, Edward, unde esti? strigam disperata.
Nimic in schimb, doar tunete asurzitoare.
Am realizat apoi ca plecase luand cu el si lumina...si speranta...lasandu-mi doar intunericul.
M-am prabusit pe pamantul rece si ud, plangeam, imi eliberam durerea...si Cerul, era acolo, cu mine...martor si partas, plangea cu mine...jelea ingerul ratacit in padurea intunecoasa...singuratica si neagra...
Cand am deschis ochii...durerea infinita ce o simteam in vis...era si acum in sufletul meu...
Alte valuri de lacrimi curgeau pe obrajii mei, ochii ma dureau, corpul meu era amortit...doar il priveam si asteptam sa isi revina, sa deschida ochii si sa mergem acasa. Am auzit usa salonului deschizandu-se si o mana calda mi-a mangaiat parul.
- Oh, Edward, sopti Rosalie plangand.
- Hai acasa surioara, spuse Emmet apropiinbu-se de scaunul meu.
- Nu, am soptit.
- Bella, familia Cullen pleaca din Forks...acum, trebuie sa mergem acasa, spuse Emmet plangand si el.
Mintea mea refuza sa asculte, de ce nu inteleg sa ma lase in pace? vreau sa stau aici, cu el...
- Bella s-au intamplat cateva lucruri in astea doua zile, hai te rog afara sa vorbim.
Am intins mana si i-am mangaiat fruntea ingerului meu, apoi bratele puternice ale lui Emmet m-au ridicat din scaun, si m-au purtat spre holul spitalului. Nu simteam nimic, vedeam vag agitatia din jurul nostru, chipurile prietenilor nostrii, cei din Seattle, Tanya, Mike...colegi de scoala...toti ma priveau cu mila cum ma agatam de Emmet pentru sprijin. Nimeni nu spunea nimic, privirile lor transmiteau durerea ascunsa in suflet.
Din multimea adunata si-a facut loc Esme, cu ochii rosii si fata fara nici o expresie...
- Bella, scumpo, spuse ea imbratisandu-ma strans.
- Nu...nu-l, nu mi-l lua Esme, am soptit.
- Nu mai putem amana, e singura lui sansa.
Simteam durerea din glasul ei, dar vorbele ei aveau un alt sens...stiam asta, era ca si cum stia ceva...ceva ce eu, nu...
- Avionul e pregatit, plecam in 30 de minute...imi pare asa de rau Bella, isi lua privirea din ochii mei, Emmet...aveti grija de voi.
Ma uitam la Emmet cum plange...era si el devastat de vesti, ca si mine...
Intelegeam ca totul este spre binele lui Edward, dar...de ce nu ii pot insoti? de ce ma lasa aici singura...de ce?
- Esme...unde?, nu imi face asta, nu voi suporta...te implor Esme, am spus prabusindu-ma pe gresia rece...



Autor pov.

Asa se incheie capitolul numit "POVESTE DE IUBIRE" din viata celor doi frati Swan...
Ea, inconstienta, infranta de atata suferinta, nu si a putut privi Ingerul plecand spre o destinatie...necunoscuta, spre un loc ce-l va schimba...definitiv.
El, puternicul si vesnicul zambaret, plange acum in locul unde iubita sa i-a spus "ADIO, FI FERICIT"...Rosalie il parasise...fara explicatii...fara ezitare...
Se aveau acum doar unul pe altul, iubirea disparuse brusc din vietile lor...

Mai era si familia Cullen care, in ciuda roluli bine jucat...suferea enorm.
Edward, chiar si inconstient fiind, resimtea lipsa ei...martore erau lacrimile ce-i cadeau pe obrajii raniti...
La capul lui plangeau doua femei...
Mama, distrusa de ceea ce i se intamplase fiului ei, chiuita si de durerea fiicei ei...impovarata de decizia ce le va schimba definitiv destinele. Isi cerea iertare, prin lacrimi, si fata de ceea ca le facuse si lui Emmet si Bellei, ii lasase in Forks, fara explicatii, indurerati, chinuiti. Stia ca o vor ura...dar asa e cel mai bine...timpul va decide in locul lor...destinul le va reda, iubirea...
Era si frumoasa Rosalie, langa fratele ei, departe insa de iubitul ei...Alesese sa-l paraseasca, pentru binele lui, isi repeta mental...spera sa o ierte pentru raceala, falsa, cu care il parasise. Insa doar ea stia ca mintise, ea si familia ei...ei, nu...Emmet si Bella fusesera supusi deciziei implacabile de a-i vedea ultima oara, pe cei ce-i credeau a doua familie, familia Cullen...
Mai era acolo si...Carlisle, tatal ce spera sa-si vada fiul in seara accidentului, spera sa le explice motivul pentru care...exista, refuza sa se conidere "in viata", vroia sa afle si copii sai...ceea ce este el. Acum...plangea fara lacrimi...era, cel mai devastat de decizia luata...stia ca, pentru fiul sau nu e o alta sansa de salvare, dar...cum ii poate salva trupul, luandu-i sufletul?
Spera ca Edward sa-l ierte...asa cum au facut-o Esme si Rosalie...spera sa vada si el motivul din spatele deciziei...

Acum, destinele tuturor depind de...transformarea lui Edward...transformarea lui in vampir, de catre tatal sau...tot vampir...

O mica parte din capitolul 12...
Va scriu asta ca multumire pentru incurajarile voastre...va multumesc fetelor...


"Aproape de rasarit, oboseala m-a infrant. Am stiut asta din primul moment...stiam pentru ca era o lumina puternica in jurul meu, ceva ce nu vezi niciodata in Forks, si pentru ca Edward imi zambea timid din umbra unui cedru, ce deschidea padurea intunecoasa.
- Edward, am soptit intinzand mana spre el.
Ii vedeam acum fata chinuita, devastata de suferinta la auzul vocii mele. L-am strigat inca o data, dar aceeasi liniste persista...
Usor pasii l-au purtat spre adancul padurii, inlantuindu-ma cu aceeasi privire pustiita. Incet, ochii mei il zareau tot mai greu...tot mai departe, dar abia atunci resimtit schimbarea...lumina sa preschimbase in intuneric, un intuneric sumbru...Stropi reci ma loveau fara incetare.
- Edward, Edward, unde esti? strigam disperata.
Nimic in schimb, doar tunete asurzitoare.
Am realizat apoi ca plecase luand cu el si lumina...si speranta...lasandu-mi doar intunericul.
M-am prabusit pe pamantul rece si ud, plangeam, imi eliberam durerea...si Cerul, era acolo, cu mine...martor si partas, plangea cu mine...jelea ingerul ratacit in padurea intunecoasa...singuratica si neagra"

Un sfarsit...

Buna...poate nu va citii nimeni asta, dar e datoria mea sa scriu...
Aici inchei fan fic-ul "My angel"...poate va ve-ti intreba, de ce? Pai...am doua motive...primul, cel mai important, nu este citit...decat de doua, trei persoane...e dureros, sincer, nu vreau zeci de comment-uri, dar macar o impresie, as fi vrut sa aflu pareri, opinii ale cititorilor...
Al doilea motiv e...propria mea durere...nu va plictisesc acum cu povestea mea...va spun doar ca, pana aici, la capitolul 11, povestea e in proportie de 80% inspirata din propria mea drama...si eu mi-am pierdut Ingerul.
"My angel" a fost pentru el...si il voi continua...in sinea mea...

Va doresc numai bine si...bucurati-va la maxim de fiecare clipa...poate fi ultima...Kisses, Oana.

Capitolul 11
Bella pov.


- Preda-te Cullen, am strigat sigura pe mine, aveam in mana ultima perna intreaga.
- Niciodata, spuse el fugind spre usa de la iesire.
- Nu e voie pe afara, am spus calculandu-mi in minte sansele de a-l gasi pe afara.
Am fugit dupa el cam zece minute de jur imprejurul jeepului, dar am fost intrerupti de zgomotul facut de doua...cred, motoare si tipetele lui Rose???
In secunda urmatoare pe peluza casei au aparut motorul lui Jazz si un atv, cu Emm foarte zambitor si..o Rosalie, hmm, ciufulita...prietenii nostrii au coborat si s-au uitat la noi ca la doi colvni...nu a durat mai mult de o clipa si linistea padurii a fost zguduita de rasul lui Emmet, urmat de ceilalti.
- Noi am trimis aici doi indragostiti...si...ce gasim? Doua...gaini? reusi Alice sa spuna printre hohote de ras.
Mi-am simtit brusc obrajii arzand, m-am uitat scurt la Edward...plin de fulgi, cred ca are si in boxeri, ca doar asta poarta, si apoi...la mine...parul era alb aproape, cred ca am tot atatea pene cat par, si lenjeria roz era si ea la fel de...plina de fulgi...
- Hmm...buna...ce faceti? spuse baiatu' meu scuturandu-si penele.
- Am venit sa adunam ouale...Emm radea si mai tare.
- Nesimtitule, am spus enervata.
- A vorbit gaina!!! Si are vocea sor'mii.
- Emmet lasa-i in pace, spuse Rose, si sunt suparata pe tine, sa stii... Emm s-a linistit si a fugit langa ea.
- De ce baby? intreba el serios, a si uitat de noi...
- Mi-am rupt o unghie, si parul...se planse ea.
- Ooo...lasa ca pupa ursuletul tau si creste, acum hai sa prindem gainile, si se napustii spre mine...
Nuuuu...Edward...am strigat mental si am fugit...
- Sa nu indraznesti Emmet...altfel...altfel Domnul Prajitura va suferii consecintele. Domnul Prajitura e ursuletul lui, doarme, vorbeste si se joaca mereu cu el...chiar il iubeste...ce frate prostut am...
- E la loc sigur, spuse el ridicandu-ma pe umarul lui mare.
La dracu...ultima sansa...
- Nu-ti mai fac nimic de mancare...si nimic dulce...NICIODATA! am spus in timp ce atarnam la doi metrii de pamant in bratele lui.
- Gata surioara, sunt cuminte...a spus si m-a lasat cu grija jos!
L-am imbratisat...cu toate ca a stricat un moment perfect si e un nesimtit uneori e doar Emmet...il iubesc pe nebunul meu frate.
- Si eu te iubesc Belly-Willy...da..si nu-i asa ca-mi faci in continuare prajituri...a spus cu glasul unui copilas.
- Bine, am zis razand.
- Serios? a spus privindu-ma cu ochii plini de speranta.
- Normal, doar esti fratele meu preferat!
- O...Bellina, te iubesc...dar sunt singurul tau fratior...
Mi-am dat ochii peste cap si am fugit langa frumosul meu iubit.
- Te iubesc gainusa mea, a spus sarutandu-ma cu pasiune, inainte sa-i pot raspunde.
- As prefera pui, am zambit, culegand pene din parul lui.
- Hey! a strigat Aly cu zambetul pe buze.
- Lasa-i buburuza mea, vino sa-ti pupacesti baiatu', a spus Jazz in timp ce a ridicat-o in brate.
- Imbratisare de grup! a strigat Emmet si toti ne-am imbratisat razand.
- Sunteti ce-i mai buni prieteni din toata lumea!
Le-am spus incercand sa-i cuprind pe toti in bratele mele, prea mici insa.
- Bella si noi te iubim! au spus Alice si Rose cu lacrimi in ochi.
- Da Bella si eu te iubesc...si vrei sa fi, oficial sora mea? a spus Jazz pupandu-ma pe frunte.
Am ras puternic, Jazz e asa un dulce. Nu am putut decat sa-i spun ca sunt mandra sa fiu sora lui si ca-l iubesc...era adevarat, Jesper e un om extraordinar, sensibil, atent...asa de calm, e genul artistului singuratic. Noi fetele cu lacrimi in ochi si baietii miscandu-se incorfontabil ne-am strans in brate.
- Dar pe mine ma iubeste mai mult si doar mie imi face prajituri...a spus Emm gelos.
- Va trebui sa inveti sa imparti bro...de azi avem drepturi egale, spuse Jazz serios. Ei chiar sunt seriosi...
- Nu, Bella e a mea...
- Jumatate, il corecta Jesper.
Fara sa pot spune nimic, ei ma imparteau...mai aveau doar sa traseze cu carioca partea fiecaruia.
- Fata mea e doar a mea, neconditionat si irevocabil, spuse Edward luandu-ma in brate.
Ei...asta nu refuz...
- Gata, stop, haide-ti acum sa facem ceva...ma plictisesc, doar Alice are nevoie de activitate in fiecare clipa.
Restul zilei l-am petrecut ca in copilarie...am jucat carti, baba-oarba...cel mau mult am ras cand Alice, plictisita ca nu ne prinde, ne-a amenintat ca ne va tara cu forta prin toate mall-urile din SUA, atunci toti ne-am ingramadit si chiar certat, care sa fie baba...
Penele le-am lasat la locul lor, camera arata dragut asa. Oricum Charlie si Renne nu vin niciodata pe aici.
Amurgul a vanit pe nesimtite, acum stateam toti imbratisati pe iarba admirand culorile ce pictau cerul...
- E deja tarziu, haide-ti acasa...maine avem scoala, am lipsit deja astazi, spuse Alice din bratele iubitului ei.
Ne-am ridicat cu totii si am plecat, fericiti si zambitori spre casa...
+++++++++++++++++++++++++++++++
Trecusera sase luni de cand eu si Edward suntem impreuna...clipa de clipa, cea mai frumoasa perioada din viata mea...totul era perfect, parintii ne sustineau relatia, prietenii nostrii erau si ei la fel de entuziasti ca si noi si...ne iubeam.
Am hotarat cu totii sa "sarbatorim" aniversarea noastra, am fost in Seattle, intr-un club,iar acum ne indreptam spre casa mea...sa continuam petrecerea, uitandu-ne la un film...
Tot drumul am avut un sentiment ciudat de neliniste...dar Edward m-a strans in bratele lui calde si am lasat totul deoparte, chiar daca teama era prezenta in sufletul meu.
Am ajuns acasa si ne-am ocupat fiecare locurile favorite...Nu incepuse filmul cand telefonul lui Edward a sunat.
- E Esme, spuse uitandu-se la mine si la Rose.
- Da mama. Au trecut cateva secunde, timp in care o cuta i-a aparut intre sprancene.
- Venim acum, a spus si si-a ingropat fata in maini. Telefonul a cazut pe parchet dezmembeandu-se.
- Edward? am intrebat panicata. Nimic. Edward, am spus din nou.
- Rosalie, hai acasa, spuse el ragusit.
- Ce s-a intamplat Edward, mama e bine? intreba ea panicata.
- Da, Esme e bine...
- Si atunci?
- E vorba de Carlisle dracului, misca-te acum, tipa ingerul meu.
O liniste mortuara a cuprins camera, doar pasii grabiti, apoi masina lui Rose s-au auzit.
Edward m-a luat de mana, si un fior teribil mi-a taiat pieptul. Am mers tacuti spre garaj, unde avea motorl, lasandu-i pe ceilalti ingroziti.
- Imi pare rau ca plec asa iubire...dar, a tacut, imbratisandu-ma strans. Nu intelegeam teama si nici lacrimile ce-mi curgeau siroaie pe obraji...il strangeam cu toata forta, dar si asa el s-a eliberat cu usurinta.
- Nu plange iubire, vin inapoi...te iubesc, a spus si m-a sarutat...sarutul era devastator...plin de dor, iubire, dorinta...imi electriza fiecare celula, fiecare nerv...imi transmitea acceasi nervozitate...parea un sarut de...adio...
Ne-am oprit gafaind...
- Te iubesc, am spus privindu-i ochii ce mocneau...doua flacari verzi...
- NOAPTE BUNA INGERULE, IMI PARE RAU, a spus si a pornit motorul. Am incercat sa-i zambesc...dar mi-a iesit ca o grimasa...Ingerul meu a accelerat si doar intr-o secunda a disparut.
M-am intors sa plec in living si am vazut casca lui, jos...
- Casca Edward, am strigat, dar tot ce-am auzit a fost zgomotul facut de motocicleta indepartandu-se...
Inca ametita m-am intors in camera, unde ceilalti vorbeau, asezati in cerc.
- Bella, spuse Alice luandu-ma in bratele ei mici.
- E in ordine, am mintit eu.
Pret de jumatate de ora am stat in dus, apoi mi-am luat pijamalele si am iesit.
Eram aproape de scari, cand un tipat ascutit a rasunat in toata casa...m-am panicat mai tare decat eram deja si am alergat pe scari...
In mijlocul livingului, Alice tipa...plangea in bratele lui Jesper, care la randul lui plangea...Emmet era pe fotoliu, cu lacrimi in ochi, cu telefonul lui Edward, strangandu-l in mana...respiratia mi s-a oprit, picioarele mi-au amortit...si inima a luat-o la goana. Ceva s-a intamplat. Dar ce?
Am deschis gura, sa-i intreb ce se petrece...
- Nu se poate ca Edward sa fi murit, tipa Aly.
O mie de cutite mi-au impuns inima...corpul...mintea. Intreg Universul s-a prabusit...Ingerul meu...Edward...viata mea...nu, nu, nu...nu el...altul, nu el.
- Edwarddddd...am tipat...nuuu, fiorii ce-mi brazdau trupul m-au lasat fara glas...m-am prabusit in intuneric, unde mii de voci urlau, jeleau moartea unui INGER...



------------------------------------------
Edward pov.

Am accelerat motorul, innebunit de griji...era pe de-o parte teama pentru mama, dulcea mea mama, vocea ei mereu calda, ii trada la telefon nervozitatea...si era acolo si grija pentru Bella mea, inima mi se strange gandindu-ma ca am lasat-o acolo...plangand...
Rotile motorului brazdau asfaltul cu o viteza ametitoare...imima imi bubuia in piept, oare ce vrea mama sa ne spuna despre...Carlisle? ma intrebam obsesiv...
Am avut timp doar sa vad, sa o vad...o masina neagra, spre care goneam.
Fiecare gand s-a blocat intr-o secunda...lumea mea s-a oprit...totul, cand am vazut masina de care...urma sa ma izbesc frontal...fara frana...fara timp de reactie...timp doar pentru un ultim gand...TE IUBESC BELLA...
Am simtit imediat impactul, zgomotul asurzitor de metal strivit...mi-am simtit corpul plutind...apoi...am simtit durerea, cea mai crunta durere. Era dominanta, groaznica. Mii de lovituri ma chinuiau...Asta era de fapt moartea? Am murit?
Eram linistit totusi, mai linistit decat am fost vreodata...sufleteste...macar...ingerul meu, fata mea nu era cu mine pe motocicleta...in suferinta si agonia mea, eram fericit...EA traieste, e...in siguranta...ea va supravietui...era ca o rasplata.
Asta era tot ce mai conta, Bella mea isi va putea continua viata...chiar si fara mine.
Ma simteam chiar usurat, macar nu am curmat existenta ei...incet, am renuntat...am incetat sa mai lupt cu durerea care ma coplesea, oricum reusa asta...
Eram pierdut in intuneric...intre mii de stropi reci ce-mi picurau pielea, printre amintiri cu ingerul meu...printre voci disperate, strigate neclare...si durere, aceeasi durere ce ma chinuia, ce isi batea joc de trupul deja infrant de ea...
Eram intr-o lupta inutila, incapabil sa fac ceva...ma agatam cu tot sufletul de amintirile cu...mama, tata, sora mea...fata mea...ei...putrere mea, lumina ochilor mei...nu-i puteam parasi...Dar cu ce putere sa fac asta? Unde era ea ascunsa?

Nu era...nu mai era nimic din Edward Cullen...ma resemnasem...imi asteptam cu disperare sfarsitul, sfarsitul acestui chin, sfarsitul meu...